Dragostea? Ce taina...atat de profund si tenebros este misterul „unitatii celor doua jumatati de mar”, inacat, pana si cel mai intelept om de pe pamant s-a declarat invins. Iata cat de simplu si frumos isi descrie esecul regele Solomon: „Trei lucruri mi se par minunate, ba chiar patru, pe care nu le pot pricepe:
Calea vulturului pe cer,
Urma sarpelui pe stanca,
Plutirea corabiei ce-si afla calea pe mare,
Un barbat si o femeie care se indragostesc.”
(Pilde 30, 18-19)
In atat de parfumatul arhaic romanesc regasim o tema care a generat, apoi in poezia romantica a secolului al XIX-lea, capodopera eminesciana: „Luceafarul”, este vorba despre iubirea nebuna care sparge pana si granitele dintre lumea concretului si cea a ideilor, dintre regatul vietii si imparatia mortilor! Folclorul nostru tracic, atat de bogat si expresiv introduce inca din vremuri ancestrale un personaj, mai degraba un duh erotic masculin, un demon incub (cum l-ar descrie Paracelsus), un zmeu cu ochii de foc care tulbura noptile fetelor tinere, le invadeaza mintea si le usuca sufletul intetindu-le scanteile din pantec, patrunde ca un abur subtire pe sub chenarele ferestrelor, se insinueaza pe sub patura naiva posedandu-le cu un patos inuman trupurile cuminti si calde. Zburatorul, demon solitar, sparge vazduhul numai noaptea, planeaza deasupra livezilor, curtilor, ulitelor, adulmeca parfumul fetelor de maritat, al nevestelor parasite, vaduvelor si patrunde nestingherit in iatacul mirosind a busuioc si levantica. Uneori se metamorfozeaza in ibovnicul asteptat si petrece cu ele pana la cantatul cocosilor. Fiind un demon intunecat, zburatorului nu-i place soarele, asa ca se retrage dupa un nor negru, asteapta negura si revine obsesiv in patul bietei femei, dezlantuindu-se orgasmic pana la epuizarea fizica si nervoasa a victimei, care poate muri in cele din urma din cauza extenuarii! Semnele unei asemena vizite sunt vizibile a doua zi, biata fata aratand slabita, palida cu privirile fierbinti si buzele uscate. Gasim in lucrarea lui Tocilescu: „Materialuri folklorice”, edita pe la 1900, o povestire foarte interesanta: „ Se zice ca o fata s-a avut bine cu un baiat. Dupa catva timp, baiatul a lasat-o, iar fata, de focul lui, il tot visa noaptea si a capatat Zburator. Asta venea noaptea, cand fata era culcata in pat si se dragostea cu ea. Fata dormea si nu-si da seama. Cand se revarsa de ziua, Zburatorul pleca, iar fata ramanea mai mult bolnava. O data, Zburatorul a venit la timpul lui, dar negasind fata, a inceput s-o caute prin casa. Lumea s-a dus acolo unde era Zburatorul. El atunci s-a prefacut intr-un sarpe care stralucea ca focul si a sburat, de unde a avenit, in niste sire cu paie. Lumea, ca sa scape fata de el, a dat foc paielor. Cand l-a ajuns focul pe sarpe, el a inceput sa strige, dar tot n-a scapat si a ars de tot. Fata a mai zacut un an de zile si a murit de dorul lui.”
Foarte intersanta aceasta translatare pe care unele spirite o fac pentru a-si gasi dragostea. Vechiul testament ne vorbeste despre Fii Cerului care s-au indragostit de ficele pamantului, iar din impreunarea lor s-au nascut titanii! In toate legendele populare exista acest mit al unei iubiri capabile sa invinga toate conventiile, dar nefiind una naturala, se sfarseste de regula prost.
In secolul al XVI-lea Philippus Theophrastus Bombast Von Hohenheim, cunoscut lumii intregi ca Paracelsus, cel mai mare esoterist al evului mediu pomeneste in „Ars Alchimica” despre incubus si succubus pe care le defineste ca entitati parazite, masculine sau feminine, care apar din elemente astrale ale unui barbat sau femeie, ca urmare a unei imaginatii lascive, forme eterice ale unor persoane decedate atrase in mod constient sau instinctiv de manifestarile sexuale ale unor oameni vii. Acestia se manifesta concret, capatand forme tangibile, intretin raporturi erotice cu „iubitii” lor. Ei mai pot fi corpurile astrale ale unor vrajitori sau vrajitoare care isi viziteaza victimile pentru a-si satisface poftele carnale.
Zmeul din basmele noastre populare este tot un Zburator, indragostit de o pamanteana, frumoasa, calda, vie...Ileana Cosanzeana poate fi considerata prototipul femeii chinuite. Pazita intr-un turn de catre parintii sai speriati de ferocitatea zmeului, ea ajunge totusi in regatul de dincolo si doar curajul si spiritul de sacrificiu al unui Fat Frumos o poate readuce in lumea de aici.
Astazi, vremurile moderne, ritmul agitat, stresul cotidian ne tin departe de toate aceste povesti pline de farmec si magie, insa noptile sunt aceleasi, iar femeile singure la fel e vulnerabile...asa ca la finalul acestui articol, cred ca devine utila o reteta veche de cateva sute de ani, capabila sa tina departe duhul ravasitor al Zburatorului. Printre primele măsuri de deszburătorit era descîntecul. Un descantec oltenesc menţionează nouă buruieni magice de leac (leurdă, avrămeasă, leuştean, odolean, sînger,matraguna, iarba ciută, muma pădurii şi iarba zburătorului) din care se face o fiertură pentru a spăla bolnavul de dragoste trei zile succesive, de către descîntătoare, spunînd:
„aşa să se spargă
faptul, lipitura) şi Zburătorul,
cum se răspîndesc răspîntiile
(...) aşa să se răspîndească vrăjile
şi lipitura şi Zburătorul(...)".
