Sexul este o moneda, daca vrei, sau poate deveni un bilet la ordin!

„Spiritul trece si prin fiziologic”.

Rudolf Steiner

Ca ori ce barbat, tinerel, subtirel si uneori, duminica, destul de frumusel, iti marturisesc pseudo-embarasat ca am acordat destul de multa atentie sexului. Nu al meu, caci n-am vocatie de politician si evident nici celui tare, caci n-am mostenit nimic in Zambaccian, ci celui slab, sau frumos...(desi nu am inteles niciodata nuanta estetica din obstetica...). Tema la care am fost provocat sa raspund, referindu-se la sexul ca moneda de schimb in cuplu, mi-a venit manusa, desi, aici mana nu mai are locul de cinste din perioada acneeica a clibatului. Asa care v-a sa zica...moneda! Pare corecta abordarea caci in ori ce relatie, si sexualitatea are doua fete...unde nu e cap, vai de pajura!

Eu am abordat, intotdeauna, relatia sexuala, nu dintr-o optica fiziologica

(doar nu suntem niste simple animale), ci i-am adaugat o doza mare de subiectivism: un pic de mister, o suta de grame de magie, si o buna cunoastere psihologica. Am detestat, si inca imi vine cu repugna, modul rapid, sudorific, sportiv al sexului de sapte minute. Evident ca m-a amuzat si romanul „11 minute”, al lui Coelho. Pentru mine si, evident, sotia mea, relatia sexuala nu inseamna niciodata o moneda de schimb, caci nu schimbam nimic...stai, stai, nu te grabi sa ne judeci ca suntem monotoni, statici si batrani, ca nu la asta ma refeream, ci la sensul putin mai profund. ( ei, asta ar mai lipsi sa ma intrebi acum, daca sunt pro fund...in dragoste nu exista limite, si asta as prefera sa ti-o spun pe cale orala...), adica ne intereseaza si latura spirituala a actului in sine, care devine o unire sublima, o singura energie, un singur orgasm. (Nu, nu sunt adeptul lui Bivolaru, omuletu, desi simpatic, este dus de mult cu pluta...).

Sigur, azi, in secolul vitezei si al pragmatismului, cand aproape nimeni nu mai are timp sa deguste vinul, sa asculte Thaichovski, sa se plimbe iarna pe stradute luminate vag, sa astepte miracolul din fiecare clipa, o asemenea persepectiva a sexualitatii, pare imbecila, desueta, penibila, chiar acum cand citesti aceste randuri, simt cu te iriti usor...scuze!

Dar noi, dizonaurii unor vremuri ceva mai romantice, ne gasim bucuria intalnirii din crepuscul cu toata enciclopedia de stari si senzatii metafizice. Desigur, frecventa este lenta, perioadele indepartate, caci, vorba aia nu poti manca de trei ori pe zi, caviar si sampanie, ar fi ingrozitor...asadar, ne intalnim rar, dar interesant, de fiecare data, dupa aproape un secol de convietuire sinuasa.

Sexul extra-cojugal, ti-o spun din experienta este de cele mai multe ori o tampenie. De ce? Pai uite:

a) In primul rand esti atat de emotionat cand o faci prima oara, ca devi designerul asternutului inainte sa scoti paleta, culorile si pensula.

b) Incerci sa impresionezi prin farmecul personal atat de mult incat te balbai, bajbai, si te pripesti.

c) Daca partenerul percepe taxa, ai sentimentul unui onanism asistat, nici o emotie, nici un schimb energetic, nimic, doar un tranfer de bani, executat mai rapid decat prin western union.

d) Daca te indragostesti, e foarte rau, ca te dezechilbrezi acasa, devi ambiguu, si pana la urma clachezi undeva.

Ei, n-am sa ma apuc, tocmai eu, sa-ti tin lectii despre asta. Nu e frumos si nici cazul, poate stie mai multe Romanita...

Stiu, ca undeva in subcontient, te intrebi unde bat cu articolul asta, ce mesaj am, ce semnificatii etalez, si mai eles de ce?
Fi atent! Viata m-a invatat ceva foarte important, si cred ca trebuie sa-ti spun si tie: Nimic nu este mai important decat familia. La greu, te parasesc toti, prieteni/ne, amanti/te, si cum greul este inevitabil in desavarsirea personala, mai devreme sau mai tarziu te vei trezi singur, inutil. Doar partenerul/a, copiii, parintii se aseaza atunci langa tine si asteptati cu totii un semn providential, care va veni! Din acest unghi se poate vedea altfel sexul ca o moneda de schimb in cuplu. Tine cont de inflatie! E foarte important!

Simt ca am devenit prea serios, asa ca te mai tin putin, pe un ton jucaus. Da, intr-un cuplu intervine monotonia, simti ca Bundy, decat sa mai faci sex cu Peggy, mai bine cureti un carof cu pila de unghii, ea se ingrasa, tu transpiri, ea isi pune castraveti pe ochi, tu nu iti mai scoti sosetele cand te bagi in pat, ea vine cu macaroane in par, tu cu spuma de la bere pe mustata, poate fi ingrozitor...dar cin e e de vina? De ca va puteti schimba miraculos cand apare un el sau o ea, proaspeti, frumusei, charmanti? Pai daca purcelusul isteric paros pe umeri care isi bate consoarta cu polonicul pe tibie, poate deveni un Hugh Grant daca este stimulat corespunzator de catre o diva din afara cercului, iar micuta in capod cu mustacioara se metamorfozeaza intr-o nimfa cand primeste un buchet de flori de la cine stie ce fante, inseamna ca ei poarta germenul schimbarii, din totdeauna, deci se pot redescoperi sub acelasi acoperis si face dragoste ca la inceput. Magia nu se stinge niciodata. Trebuie doar s-o cauti!

Ce zici? Incepi?

Sentiment si sexualitate in Evul Mediu.

„Iubirea nu inseamna doar trup, din moment ce are in vedere sentimentul, si nu este doar spirit, din moment ce se consuma intre doua trupuri”.

Maurice Merleau-Ponty (Elogiul filozofiei si alte eseuri)

Nu ne putem cenzura o intrebare fireasca, dupa ce citim Cantarea Cantarilor, bijuteria atat de fina si stralucitoare a Vechiului Testament, si mai ales dupa ce studiem istoria erotismului in epoca medievala. Diferenta dintre textul mustind de sentiment si pasiune si sensurile alegorice, transfigurate, reci din secolele al X –lea, pana in secolul al XIV-lea, este atat de evidenta, incat, ne vedem nevoiti sa plonjam, plini de curiozitate, in laboaratoarele minitilor puternice generatoare ale Inchizitiei. Insa, inainte de calatoria in timp sa ne inmiresmam putin:

„...In finic sui-m-as-ziceam eu-si de-ale lui crengi m-as apuca, sanii tai mi-ar fi drept struguri, suflul gurii tale ca mirosul de mere. Sarutarea ta mai dulce ar fi ca vinul, ce-ar curge din belsug spre al tau iubit, ale lui buze-nflacarate potolind”. Iar iubita ii raspunde mirelui: „ Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu il poarta! Hai iubitul meu, la camp, hai la tara sa petrecem!”

Observam, lesne cum erotismul razbate si se confunda cu insasi natura, caci reducerea cea mai simpla a creatiei este cuplul: albina care polenizeaza floarea, cerul care fertilizeza pamantul si omul care-si regaseste unitatea prin taina cununiei. In mod, oarecum paradoxal, aceste trimiteri la originea lumilor create din impreunarea energiilor complementare este descifrata altfel in Evul Mediu. El interpreateaza perinita de mirt a iubitului care se ascunde intre sanii iubitei ca fiind comunitatea credinciosilor asezata intre cele doua surse de hrana: spirituala si lumeasca, astfel stanul sang aduce miere, iar cel drept lapte. Termenul atat de simplu, pat apare in evul mediu ca „ linistea cenobitilor”, „constiinta fiecaruia”, „tihna contemplarii sfinte”, dar sensul propriu lipseste cu desavarsire.

Pentru Biserica evului intuncat, dragostea nu putea fi eros ci agape , sau altfel spus destinul omului este de a se uni cu Dumnezeu, nefiindu-i de trebuinta sentimente si relatii cu parteneri de sex opus. Nu gasim in nici un text, din prima perioada medievala,termenul de amor. Pacatul originar, transforma relatia sexuala care devine ambigua si uneori stricata, desi ea ramane fundamentala. Pildele lui Solomon intaresc acest punct de vedere in iudeo-crestinism: „Sa te mangai cu femeia ta din tinerete”, sau apocrifa Cartea intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah: „ Soarele cand rasare intre cele inalte ale Domnului si frumusetea femeii celei bune, podoaba este casei sale.” In zorii aparitiei sale, crestinismul se subordoneaza viziunii Mantuitorului care spune despre casatorie: „ Asa inacat nu mai sunt doi, ci un trup” (Matei 19,6). Pentru apostolul Pavel, casatoria este taina prin sexualitatea se sacaralizeaza: „ Celor necasatoriti si vaduvelor, le spun: Bine este pentru ei sa ramana ca mine, daca insa nu pot sa se infraneze, sa se casatoreasca. Fiindca mai bine este sa se casatoreasac, decat sa arda”, iar Ioan se concentreaza asupra spiritului, si mai putin asupra trupului zicand: „...dorinta carnii este moarte, dar dorinta Duhului este viata si pace; fiindac dorinta carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, caci nu se supune legii lui Dumnezeu si nici nu poate. Iar cei ce sunt in carne nu pot sa-i pllaca lui Dumnezeu.”

Deci, sexualitatea incepe sa fie privita ca pe o necesitate intre soti, insa ea trebuie sa fie rationala sa cum sta scris in Epistola intai catre Tesaloniceni 4, 4): „Ca sa stie fiecare dintre voi sa-si stapaneasca vasul sau in sfintenie si cinste”. Daca adugam aici, si ce credeau Parintii Bisericii despre „trupul putrezitor care ingreuneaza sufletul”, putem sa ne facem o impresie de asamblu asupra sexualitatii in dinamica Evului Mediu. Pentru ei, si mai ales pentru sfantul Augustin, curatenia cuplului este corupta de desfranare: „Cu osebire in clipa actului infam inima devine cu adevarat, intru totul, sclava trupului.” Asadar, pentru aceasta perioada istorica, lunga de aproape un mileniu,pana la Renastere, nu prea exista pasiune intre sexe, ci doar respect,prietenie si respectarea invataturii lui Iisus: „ cresteti si inmultiti-va!”

A fost nevoie de un salt istoric, de la rigiditatea medievala la umanismul exacerbat al Renasterii, ca Iubirea sa innobileze relatiile din cuplu. Odata cu venirea trubadurilor, apare pentru prima oara si conceptul de „amor primus” sau dragoste la prima vedere.

Binecuvantate sunt mamele ingerilor

„Daca este adevarat ca soarele si moartea nu pot fi privite in fata, nu e mai putin adevarat ca in toate timpurile si pe toate meleagurile, muritorii au fost fascinati de misterele dublului abis: -ultralumina-infrumbra- si le-au scurtat nelinistiti”

Robert Godet

M-am intalnit cu Bianca Brad intr-o emisiune televizata. Venise sa pledeze pentru gasirea unei platforme psihologice menita sa le ajute pe mamele care si-au pierdut copiii.Vorbea ferm,dar delicat, mainile ii descriau vag starile sufletesti, iar ochii transmiteau o lumina speciala. Erau ingemanate, acolo speranta, resemnarea, durerea dar si certitudinea ca misiunea pe care si-a asumat-o provine dintr-o dimensiune superioara a fiintei. O priveam, pe furis, tulburat dar totodata admirativ. Vedeam o femeie puternica, hotarata si „insemnata” cu aceea aura pe care inteleptii, luptatorii si chiar tamaduitorii o capata dupa intalnirea cu propria lor natura divina. Mi-am amintit atunci de perspectiva esoterica asupra plecarii dincolo de porti a copiilor, asa cum apare intr-un tratat despre reintrupare, scris de celebrul ocultist Papus si i-am spus ca odata ajunsi in lumea luminilor, copiii care si-au lasat trupurile sub lacrimile si suspinele parintilor zdrobiti de o durere inumana, stiu cata suferinta au lasat in urma lor si aleg impreuna cu ingerii pazitori sa revina si sa vindece! Zambetul Biancai, atat de fin si de patrunzator, totodata, m-a convins ca ea intuise deja un adevar universal rostit de indienii maya, egipeni, greci, alchimisti, kabbalisti sau mistici de pe intreg globul pamantesc: nimic nu se ditruge, totul se transforma si nimeni nu piere ci evolueaza!

Desigur, dincolo de cuvinte frumoase, de randuri inspirate sau de incurajarile celor apropiati, pentru un parinte confruntat cu o asemenea despartire (chiar daca este pentru scurta durata...)ramane o intrebare mai ascutita decat ori ce pumnal: De ce? Aici raspunsurile variaza de la o cultura la alta si de la o religie la alta. Insa in aproape toate sistemele de gandire, de la vechii greci, la persani, de la tibetani la islamisti si de la crestini la aborigenii din Papua Noua Guinee se intalneste o idee comuna: mortii traiesc o perioada ca suflete fara trup si ca in aceasta stare nematerializata ei locuiesc fie in proximitatea celor vii, fie in cer sau pamanat precum si in alte dimensiuni ale universului. Cercetatorii „singurei certitudini pe care omul o are in viata si anumea aceea ca o data va muri” au gasit in studiile lor ca nu exista popor care sa nu isi fi creat o idee despre „lumea de dincolo”. Buddistii cred in ciclurile karmice si ca sa rezum pe foarte scurt, ei spun ca pentru a redobandi starea de Budhi, de Lumina Primordiala, de reintegrarea in Lumea Superioara, sufletul parcurge o serie de experiente in trupul, vazut ca o lume, ca un univers in miniatura, si ca alegerile pe care le face in timpul unei vieti ii creaza premizele viitoarei reincarnari. Pentru crestini, la Ziua Judecatii, Mantuitorul va cerceta vii si mortii, iar sufletele se vor putea duce, conform faptelor, gandurilor si vorbelor defunctului fie in Rai ( aceeasi Lume Primordiala) fie in iad (vazut ca o continuare a suferintelor).

Papus vorbeste despre trei cazuri speciala in desfasurarea acestu proces de transmigrare a sufletelor intre lumi: copiii pana la 12 ani, eroii si cazul lui Dalai Lama. Iata ce credea el, desigur influentat si de invataturile maestrilor sai spirituali ca Hermes Trismegistos, Agrippa sau Paracelsus: „in toate aceste cazuri, sufletul care pararseste trupul va reveni curand in aceeasi dimensiune pentru a-i ajuta si pe ceilalti sa inteleaga minunata logica a Lui Dumnezeu care doreste sa ne arata tuturor ca el este Calea Adevarul si Viata vesjnica”!

Nu voi aborda in acest numar cazurile eroilor si pe cel al liderului spiritual al Tibetului, pentru ca ne-ar trebui mai multe pagini decat avem ci voi contura cateva directii esentiale in privinta micutilor plecati din trup atat de devreme.

O teorie arata ca sufletele isi aleg inca dinaintea intruparii, familia in care vor vietui o perioada si ca uneori au misiunea de a le transmite parintilor un mesaj. Daca ne gandim la Vechiul Testament in care Domnul spune ca greselile parintilor vor fi transferate copiilor, daca ne reamintim jertfa pe care I-o cere lui Abraham si daca intarim din perspectiva crestina cu venirea Fiului care ne rascumpara tuturor pacatul primordial, prin varsarea sangelui Sau sfant, putem avea un tablou de ansamblu asupra relatiei tainice intre parinte si copil. Lazareev, intr-una dintre faimoasele sale conferinte spunea magistral: „Daca noi vom constientiza ca totul este in Dumnezeu, ca in viitor nu exista nici Iad, nici Rai ci numai si numai Dumnezeu, atunci nu am mai avea motive sa ne temem, sa suferim si ne-am putea gasi acea liniste necesara sa auzim cum ingerii vorbesc in fiecare secunda cu noi”!

In Paradiso a lui Dante, sufletele pe care poetul le intalneste sunt imbracate in Lumina lui Dumnezeu, serafimii ard de o lumina arzatoare, heruvimii stralucesc de cunoasterea Domnului si toate fapturile astfel aflate in viata vejnica ridica un imn care face sa rasune toate cerurile: „O, bucurie, o, inefabila voiosie! O, viata in intregime de iubire si de pace! O, trainice bogatii de dincolo de orice dorinta!”

Prin urmare, putem vedea, desigur daca dorim sa si credem, ca Dumnezeu nu pierde pe nimeni si nimic ci doar asteapta ca noi sa ne ridicam la inaltimea parintelui nostru. Doar suntem facuti dupa chipul si asemanarea Lui! Asa cum putem da viata in trup, copiilor nostri, asa ii putem astepta sa revina oricand la noi, noi, la parintii nostrii si uite asa pana cand ne integram cu totii in Pacea Dumnezeului nostru.

Am vorbit zilele trecute cu Bianca, i-am vazut siteul si citindu-i mottoul:

“Da-mi Doamne puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba,curajul de a schimba ceea ce-mi sta in putere, si intelepciunea de a face diferenta dintre ele…” am inteles ca atunci cand totul se prabuseste in jurul tau, cand lumea ta draga pare ca se surpa, undeva din interiorul fiintei tale se naste rugaciunea care te uneste cu Tatal Ceresc si Maica Pamanteasca.

Bianca Brad impreuna cu sufletul ce va sa revina (nu am nici un dubiu) au inceput o lucrare minunata, oferind sprijin si consiliere tuturor parintilor de ingeri confruntati cu cea mai mare dintre suferinte! Fie ca Lumina lor sa mangaie si sa vindece aceste rani cumplite! Ce minunat lucreaza Dumnezeu prin oameni!

Zburatorul, demonul inimilor parasite

Dragostea? Ce taina...atat de profund si tenebros este misterul „unitatii celor doua jumatati de mar”, inacat, pana si cel mai intelept om de pe pamant s-a declarat invins. Iata cat de simplu si frumos isi descrie esecul regele Solomon: „Trei lucruri mi se par minunate, ba chiar patru, pe care nu le pot pricepe:

Calea vulturului pe cer,

Urma sarpelui pe stanca,

Plutirea corabiei ce-si afla calea pe mare,

Un barbat si o femeie care se indragostesc.”

(Pilde 30, 18-19)

In atat de parfumatul arhaic romanesc regasim o tema care a generat, apoi in poezia romantica a secolului al XIX-lea, capodopera eminesciana: „Luceafarul”, este vorba despre iubirea nebuna care sparge pana si granitele dintre lumea concretului si cea a ideilor, dintre regatul vietii si imparatia mortilor! Folclorul nostru tracic, atat de bogat si expresiv introduce inca din vremuri ancestrale un personaj, mai degraba un duh erotic masculin, un demon incub (cum l-ar descrie Paracelsus), un zmeu cu ochii de foc care tulbura noptile fetelor tinere, le invadeaza mintea si le usuca sufletul intetindu-le scanteile din pantec, patrunde ca un abur subtire pe sub chenarele ferestrelor, se insinueaza pe sub patura naiva posedandu-le cu un patos inuman trupurile cuminti si calde. Zburatorul, demon solitar, sparge vazduhul numai noaptea, planeaza deasupra livezilor, curtilor, ulitelor, adulmeca parfumul fetelor de maritat, al nevestelor parasite, vaduvelor si patrunde nestingherit in iatacul mirosind a busuioc si levantica. Uneori se metamorfozeaza in ibovnicul asteptat si petrece cu ele pana la cantatul cocosilor. Fiind un demon intunecat, zburatorului nu-i place soarele, asa ca se retrage dupa un nor negru, asteapta negura si revine obsesiv in patul bietei femei, dezlantuindu-se orgasmic pana la epuizarea fizica si nervoasa a victimei, care poate muri in cele din urma din cauza extenuarii! Semnele unei asemena vizite sunt vizibile a doua zi, biata fata aratand slabita, palida cu privirile fierbinti si buzele uscate. Gasim in lucrarea lui Tocilescu: „Materialuri folklorice”, edita pe la 1900, o povestire foarte interesanta: „ Se zice ca o fata s-a avut bine cu un baiat. Dupa catva timp, baiatul a lasat-o, iar fata, de focul lui, il tot visa noaptea si a capatat Zburator. Asta venea noaptea, cand fata era culcata in pat si se dragostea cu ea. Fata dormea si nu-si da seama. Cand se revarsa de ziua, Zburatorul pleca, iar fata ramanea mai mult bolnava. O data, Zburatorul a venit la timpul lui, dar negasind fata, a inceput s-o caute prin casa. Lumea s-a dus acolo unde era Zburatorul. El atunci s-a prefacut intr-un sarpe care stralucea ca focul si a sburat, de unde a avenit, in niste sire cu paie. Lumea, ca sa scape fata de el, a dat foc paielor. Cand l-a ajuns focul pe sarpe, el a inceput sa strige, dar tot n-a scapat si a ars de tot. Fata a mai zacut un an de zile si a murit de dorul lui.”

Foarte intersanta aceasta translatare pe care unele spirite o fac pentru a-si gasi dragostea. Vechiul testament ne vorbeste despre Fii Cerului care s-au indragostit de ficele pamantului, iar din impreunarea lor s-au nascut titanii! In toate legendele populare exista acest mit al unei iubiri capabile sa invinga toate conventiile, dar nefiind una naturala, se sfarseste de regula prost.

In secolul al XVI-lea Philippus Theophrastus Bombast Von Hohenheim, cunoscut lumii intregi ca Paracelsus, cel mai mare esoterist al evului mediu pomeneste in „Ars Alchimica” despre incubus si succubus pe care le defineste ca entitati parazite, masculine sau feminine, care apar din elemente astrale ale unui barbat sau femeie, ca urmare a unei imaginatii lascive, forme eterice ale unor persoane decedate atrase in mod constient sau instinctiv de manifestarile sexuale ale unor oameni vii. Acestia se manifesta concret, capatand forme tangibile, intretin raporturi erotice cu „iubitii” lor. Ei mai pot fi corpurile astrale ale unor vrajitori sau vrajitoare care isi viziteaza victimile pentru a-si satisface poftele carnale.

Zmeul din basmele noastre populare este tot un Zburator, indragostit de o pamanteana, frumoasa, calda, vie...Ileana Cosanzeana poate fi considerata prototipul femeii chinuite. Pazita intr-un turn de catre parintii sai speriati de ferocitatea zmeului, ea ajunge totusi in regatul de dincolo si doar curajul si spiritul de sacrificiu al unui Fat Frumos o poate readuce in lumea de aici.

Astazi, vremurile moderne, ritmul agitat, stresul cotidian ne tin departe de toate aceste povesti pline de farmec si magie, insa noptile sunt aceleasi, iar femeile singure la fel e vulnerabile...asa ca la finalul acestui articol, cred ca devine utila o reteta veche de cateva sute de ani, capabila sa tina departe duhul ravasitor al Zburatorului. Printre primele măsuri de deszburătorit era descîntecul. Un descantec oltenesc menţionează nouă buruieni magice de leac (leurdă, avrămeasă, leuştean, odolean, sînger,matraguna, iarba ciută, muma pădurii şi iarba zburătorului) din care se face o fiertură pentru a spăla bolnavul de dragoste trei zile succesive, de către descîntătoare, spunînd:

„aşa să se spargă
faptul, lipitura) şi Zburătorul,
cum se răspîndesc răspîntiile
(...) aşa să se răspîndească vrăjile
şi lipitura şi Zburătorul(...)".

Exista un raspuns valabil pentru toate intrebarile

O relatie devine durabila, dupa un procedeu similar fabricarii lamelor de sabie. Fierul se caleste la temperaturi mari, se raceste apoi brusc in vase cu apa, iar mesterul trebuie sa stie exact cat si cum sa bata otelul proaspat incat sa nu-l rupa, dar sa-l faca suficient de ascutit.

Imbatat de dragoste, omul poate sa faca minuni. Poate zambi in arena cand este sfasiat de leii Cezarului, poate strabate infernul dupa Euridice, se poate blestema prin secole ca misteriosul conte Dracula...Arcanul suprem al tuturor magiilor este iubirea, credintele nu cunosc forta mai mare ca aceasta; singurul curent care strabate cele doua lumi si ii aduce pe cei dragi, plecati, in visul celor vii, arma care taie intunericul ignorantei si al egoismului.

Stiind abia acum toate acestea nu ma mai mira cum, de unde, si mai ales de ce a gasit sotia mea puterea de a ma astepta tot timpul cat am fost plecat. Azi, curatat de patimi, vicii, si orgoliu, plimbandu-ma cu sapca mea a la Gavroche, prin Herestraul pustiu, cu mainile la spate, ma simt ca un leu imblanzit. Desi mai port inca cicatricile luptei mele cu diverse ispite prin jungla atat de Mel Gibsoniana, care este viata, pot sa stau acum pe o banca, cu laptopul pe genunci si sa ma gandesc la un raspuns.

Imi vine mereu in minte, aproape ca o obsesie dezamagirea lui Hristos fata de cei calduti.Am inteles ca nebunia pasiunii, delirul dragostei, chinul zbuciumat al cautarilor, sunt infinit preferabile rationalismului cuminte, calculului steril, conformismului stupid dictat de cenusiul dicton: „pentru ca asa se cade...”Numai reptilele au sangele rece, si unii pesti, dar acestia sunt tacuti si isi petrec viata in intuneric, nederanjati de nimeni si nimic, atat de inerti...incat moartea nu-i poate surprinde cu nimic. Cred ca ai trait cu adevarat, doar atunci cand la plecare, te uit in urma si poti sa-ti spui...”imi vor lipsi toate astea...”!

Dar sa revin la subiect, dupa marea impacarea intre noi, am intrebat-o pe Lili, de ce m-a asteptat, de ce a crezut ca eu voi reveni in viata ei, cand eu insumi imi jurasem un alt drum fara intoarcere. Raspunsul ei a venit ca un dus cu apa incalzita de soare peste un trup plin de praf si obosit .

Dupa ce casa a inceput sa fie goala, iar lucrurile sa devina ostile, dupa ce barbatul acela din fotografii incepea sa nu mai semene cu nimeni, dupa ce ranile au inceput sa se usuce, iar lacrimile sa para ridicole, sotia mea s-a apucat de astrologie incercand sa gaseasca acolo o directie...Si tot calculand ascendentul, nodurile si quadraturile a descoperit o karma comuna, o predestinare. Astrele spuneau o poveste despre faptul ca nu avem cum sa ne desprtim, pentru ca suntem legati azi, de povesti mai vechi...din alte vieti. E foarte greu sa crezi toate astea, cand esti un spirit modern, pragmatic, si atat de tanar incat sa nu te gandesti decat la ziua de azi, poate si la cea de maine, dar inca nepregatit pentru ce a fost ieri...Atunci, poate putin contrariata, sotia mea s-a dus la o manastire unde auzise ca este un calugar batran, care vede viitorul. A primit-o, a ascultat-o, i-a sters lacrimile si a zambit spunandu-i: „ Dragostea este ca un soare...uneori norii sunt mai densi, mai grei, dar daca soarele nu se mai vede, asta nu inseamna ca el nu mai exista. Poti aprecia cu adevarat lumina lui, dupa o perioada ceva mai lunga de intuneric, dute acasa, se va intoarce!”

Incepea sa prinda contur un abur, care pentru toti cei din jurul ei, si mai ales pentru mine nu reperezenta decat o iluzie, o disperare care croseta fantasme pentru ca nu poate accepta adevarul: „Gata, ne-am despartit! Nimic si nimeni nu imi poate schimba decizia, hai sa bem ceva, fac cinste!”

Au trecut zile, saptamani, luni nu se intamplase inca nimic. Lili a mai fost pe aici, pe acolo, a tot vorbit cu diversi oamneni prezenti mai mult in lumea spirituala, decat in asta guvernata de interese si condusa de singuratate, si s-a intarit. Nesiguranta a disparut, fragilitatea, teama, au fost inlocuite de o o fermitate nemaintalnita pana atunci la ea. Sabia era aproape gata! Cand nu si-a mai pus intrebarea: „ Dar oare chiar se va intoarce?” a sunat cineva la usa!

Magie, nu, miracol, nu...Toate chestiunile astea sunt atat de obisnuite atunci cand iubesti cu adevarat!

Cateva povesti de dragoste

“Viata e o fictiune a carei regizor este Dumnezeu, spectatorii ingerii, iar oamenii isi joaca rolul fie pentru aplauze, fie pentru a primi rosii in cap”

Woody Allen

Intr-o seara friguroasa de noiembrie m-am jucat putin de-a povestitorul si mi-am imaginat cateva scene amoroase la limita. Va rog sa le priviti ca pe un exercitiu, fara nici o pretentie literara.

SMARANDA

Suferea de morbul lui Pot. Oasele I se macinau ca intr-o masina de tocat.Glumea uneori spunand ca el a fost facut din faina si in faina se va intoarce. Boala nu avea leac, prietenii nu aveau rabdare, iar mama lui nu il putea vedea asa. Intr-o noapte muri de inima rea. Lui nu-I paru rau. Avea s-o revada curand si se gandea din ce in ce mai des la asta. Infirmierele erau foarte dragute, doctorul Hans il privea cu o nesfarsita blandete si ii citea in fiecare seara din Thomas Mann si Max Bleher. Personajul din “Inimi cicatrizate” ii era cel mai familiar. Se imprietenise cu moartea si nu-I reprosa decat ca nu este punctuala. Nenorocirea s-a declansat cand cand avea 13 ani. Cacerul a avansat repede, iar acum la 21, Paul avea sa inchida ochii virgin! 7 ani de suferinta, aproape mistica l-au transformat intr0un intelept. Ceilalti bolnavi veneau la el si il ascultau ca pe un preot. Le spunea lucruri amuzante si ii facea sa uite de ale lor! Camarazii lui, crud de sanatosi s-au gandit ca bunul lor amic nu o poate sterge asa de pe aici fara sa cunoasca dragostea trupeasca si se chinuiai de cateva luni sa gaseasca o prostituatat care sa-l accepte asa cum era…un sac diform cu maini si picioare subtiri, ca un gandac urias intors pe spate! Intr-o zi, pe straduta prafuita a celui mai sarac cartier din Braila, baietii au gasit-o pe Smaranda. O nebuna cu parul despletit, care umbla goala pe strazi si se vindea pentru o bucata de paine sau o bere rece.Nu vorbea, avea ochii mici, porcini si buzele carnoase ca ale unui animal de prada. Au spalat-o, au imbracat-o intr-o rochie vaporoasa, care venea pe ea ca pe un dulap si au dus-o la sanatoriu. Paul dormea. L-au trezit usor. Vorbisera cu doctorul Hans, cu infirmerele. Totul era aranjat. Au adus pana si lumanarele si petale de trandafir pe care le-au presarat peste tot. Apoi i-au lasat siguri Paul fusese asezat in capul patului. Smaranda s-a apropiat de el, l-a dezvelit, i-a tras antalonii de la pijama si a inceput sa-I mangaie picioarele ca doua lemne.La inceput stresat, apoi foarte rusinat, Paul a simtit in cele din urma cum intra in erectie. Smaranda s-a dezbracat asa cum se simtea ea cel mai bine, s-a asezat peste el si a inceput sa se miste agitat, stangaci, lipsita total de gratie. Paul statea cu ochii inchisi strangand cu putere din dinti, pana cand s-a descarcat cu putere in pantecele ei. A urmat un moment lung de liniste. Paul a apucat mana Smarandei, a sarutat-o si i-a multumit. Ea a parasit tacuta si goala salonul, cu parul despletit. Ninsese. Infirmierele au schimbat asternuturile. Doctorul Hans era trist. Paul fusese imbracat cu costumul negru care ii era foarte mare. Sicriul din lemn de cires fusese asezat in gropa iar preotul tinea slujba.Bolnavii isi faceau cruce si il plangeau pe micul lor intelept.

Pe o strda saracacioasa di Braila, o fetita blonda se juca cu un calut de lemn. Smaranda zambea fericita!

EUGENIA

Se maritase foarte tanara, si cumva imoptriva vointei ei. Nu era pregatita. Dar Andrei, cuprins de febra lecturilor esoterice, cand aflase ca este gravida s-a hotarat brusc: un babat adevara obtine intotdeauna ce doreste.Iar el dorea coilul, o familie! Si nimic nu-l putea clinti, Dorinta lui a fost atat de puternica incat a alungat pana si demonii care se invarteau prin prejur.Erau saraci, abia daca puteau iesi din casa. Eugenia manca macaroane, iar el friganele. Prietenii treceau pe la ei si le mai lasau mancare. Ea lucra ca invatatoare la o scoala, iar el ca tanar student la conservator, mai facea meditatii la vioara cu cativa pustani de bani-gata.O data au facut-o lata cu santal, slam italienesc, mozarela si somon afumat. Cheltuisera toti banii pe care ii castigase Andrei la bingo.Luca s-a nascut intr-o zi plumburie de toamna. Avea patru kilograme si plesena pampersul pe el. Ce fericiti au fost cand i-au facut prima baita. Andrei a terminat conservatorul si a fost angajat la filarmonica. Eugenia s-a intors la scoala. In scurt timp, talentul si persevernta lui Andrei l-au dus departe. A primit contracte mari la filarmonici din Germania, Austria, Portugalia, SUA. S-au mutat intr-o vila luxooasa, Eugenia si-a deschis o scoala particulara, Luca s-a apucat de Karate.Andrei s-a schimbat. Succesul l-a transformat intr-un barbat sarmant, interesant si cu mare priza la duduitele cu aer intelectual.Incet a inceput s-o insele. La inceput discter, apoi din ce in ce mai neglijent. Eugenia a inceput sa se ingrase, reuza sistematic sa se mai epileze si a devenit foarte certareata, aproape violenta. Viata lor devenise un calvar, iar Luca a fost cel care i-a sfatuit sa divorteze.Andrei a acceptat fara sa ezite si i-a multumit baiatului lui pentru intelepciunea de care a dat dovada. Eugenia a facut o criza de isterie, apoi un soc.Aproape un an, biata de ea a umblat pe la ghicitoare, vrajitoare, astroloage si preoti incercand sa inteleaga de ce si-a pierdut atat de brusc casnicia si de ce nu fericirea. Ba o data, chiar cand era sfasiata d eindoileli si nelinisti si-a fiert niste macaroane. Luca a stattot timpul langa ea si a sprijinit-o. In fiecare dumunica, Andrei venea sa-l ia la el. Eugenia abia daca ii vorbea. Se intelegeau tacit, mai mult din ochi. Intr-o zi, Eugenia s-a dus la sala, apoi la cosmetica, la discoteca, la munte, la unul, la altul. Un doctor, chiar i-a spus ca este cea mai frumoasa femeie din viata lui. Ochii au capatat din nou viata, zambetul i-a luminat fata. Luca era fericit sa-si vada mama renascand.S-a apucat de germana, si-a extins scoala particulara, a deschis o filiala si la Brasov. Devenise o femeie de succes, curtata de barbati mai tineri si respectata de cei mai in varsta! Andrei a avut un accident de masina. Grav. Nu mai putea canta niciodata la vioara. Luca ii aducea in fiecare zi portocale. A venit si Eugenia. S-au privit o clipa in ochi. Andrei a zambit ca atunci cand s-au cunoscut, iar Eugenia a ras, a plans si iar a ras. S-au mutat din nou impreuna.Eugenia a fost alaturi de el I toata perioada cat a durat depresia lui profunda. De ziua lui i-a facut cadou o vioara!

CLAUDIA

Vaporul taia valurile, apusul taia respiratiile, iar ospatarul grec, foarte galant le intinse cupele cu sampanie. Claudia soarbea incet, fatal, constienta de impresia lasata de decolteul obrazinic care ii dezvelea omoplatii. Abia plecasera din Hercalio, iar pana in san torini aveau ceva de mers.Dragos fuma apatic tigara de foi si calcula in gand ce profit ar putea avea daca vinde terenul din Primaverii cu 750 de euro pe metru patrat. Bratara serpuia pe incheietura claudiei facand-ul pe ospatar sa-I dea tarcoale ca un vultur garbovit. Niste englezoaiece bete cantau oribil I will survive.Seara veneise cu noante de mov si albastru pur,iar Claudia isi trase salul pe umeri, urmarind silueta greoaie a sotului ei care plecase in cabina acuzand o durere surda in cap.

“Doamne ce plicticos, e! In afara de bani, nu mai ere nimic sub chelia aia…normal ca-l doare capul!” Dragos nu a fost niciodata un romantic. S-au casatorit rece si luxos, ea fiind o fica asociatului principal de la Global Imobiliare. Avea 35 de ani si nu stiu cat era de frumoasa, dar cu siguranta, distinsa. Degaja un aer glacial, elegant si nostalgic. O tristete jucata ii innobilea privirea de un verde uscat. “ Nici macar de preludiu nu mai e in stare…” Dragos s-a intins pe pat, lipindu-si paharul de whiski de frunte.” 1.980.000 de euro, daca il conving pe Raul sa intre cu 35 la suta din investitie, pot sa cumpar repede lotul de la Guvern. BRDul, acopera terenul si incepem constructia, nemtii…”

Un tip interesant, imbracat intr-un costum de in cerem, bronzat si cu sandale de piele maro s-a apropiat de Claudia, intreband-o in engleza daca se plictiseste. Ea –a privit intens, a tras un fum din Cartierul ei mentolat si lasand usor capul pe spate i-a raspuns cu voce moale ca da. Discutia s-a legat usor, Creta, soare, maslini, cat de limpede este egea si cat de multi englezi sunt la bord. Il chema Steven Lundgren, olandez. Venise in vacanta cu prietenii de la Banca Centrala din Rotterdam, unde era director de credite. Claudia il urmarea pe sub gene cu gesticuleaza nonsalant.

- Iti place bunjee jumpingul?

- N-am sarit niciodata, mi-e frica de inaltime, si apoi

sotul meu nu, m-ar lasa niciodata…

Olandezul a zambit cu subanteles...

- Domnul cu calvitie, e sotul…credeam ca este tatal!

Claudia zambi frumos cu dintii albi sun buzele incarcate de silicon.

Au mers la masa. Homarul, sampania si sarmul olandezului o faceau pe Claudia sa se simta confortabil. Chiar rasese de cateva ori zgomotos. Un amfitrion energic simasliniu ii invita pe toti la Karaoke.

“ Vand vila de pe Toamnei, bag 250.000 de euro in conacul lui Platareanu…” Dragos adormi zambind.

Olandezul canta simpatic cu accentul lui nordic “Et si tu n’existe pas…”Prietenii lui, blonzi, bine facuti si cu ochii albastri dansau cu niste fete tinere si cam zmucite. Ospatarul-vultur statea constiincios la masa lor astreptand bacsisul, dar olandezul plati cu cardul. Atenta la detalii, Claudia ii strecura in mana una de 10 euro. Aerul rece ii intari sfarcurile, fapt ce nu trecu neobservat. Pana la San Torini, mai aveau vreo 2 ore.

- vrei sa vii la mine in cabina, aici e cam frig.

“Doamne, ce ma fac? Asta vrea sa mi-o traga, Dragos doarme mangaind bancnotele lui imputite, iar eu n-am mai facut dragoste de 35 de zile…”

- Da, sa luam si o sticla de sampanie!

- Nu cred ca o sa avem timp, ajungem prea repede.

- Totul se derulase rapid, pasional, animalic. Olandezul avea sa-si ingrijeasca umarul. In mai putin de o ora, Claudia era machiata, la fel de nostalgica si rece asteptand debarcarea. Dragos cu ochii lipiti de somn si cu fata botita o lua in brate.

- Te-ai plictisit draga mea? Iarta-ma dar m-a durut atat de tare capul si cred ca am adormit. Ajungem imediat la hotel si dupa aia…iti fac un masaj!

Olandezul cobori inaintea ei si ii facu discret un semn. Dragos il saluta si el zambind.

“ ce prietenosi sunt englezii astia!”

PASTILA

Toti ii spuneau Pastila.Asta pentru ca se droga cu extasy si era mai tot timpul zapacit.Traia de o viata in Pantelimon si era tarficant, proxenet si cantaret de manele.Facuse si ceva parnaie. Nu era barbat urat, poate cam schilod si…nespalat.Conducea un martan balena si avea parte aproape in fiecare noapte de serviciile lui Suzi, o curva platinata din Chisinau.Intr-o zi fusese prin in flagrant si dus la Jilava.Nu cunostea pe nimeni din celula. “Studentii erau recidivisti: un smenar, un spargator de apartamente, si un admnistrator de SA.Avand scoala, se descurca binisor naeatragand atentia asupra lui. Difuzor totusi l-a luat la ochi si pe cand facea curat la bucatarie l-a acostat:

- Auzi, soro, tu de care imi esti curista sau botista?

Tot il stiau de frica pe Difuzor. Fusese condamnat la 25 de ani, acuse vreo 13 si, se stia, toti bobocii treceau prin patul lui. Mare, gros, cu o fata de mistret si bicepsi de cfr-ist, pe el nu-l putea refuza nimeni.

Inghiti in sec, se uita in jur, nimeni.

-Daca ma lasi in pace, iti dau pastile gratis cat stau aici.sa moara mama!

Difuzor l-a luat tandru de mana.

- Frumusico, ma pis pa pastilele tale, tu in seara asta esti bomboana mea, si am sa te sug pana o sa ma cauti cu salteaua. Am zis! Cum stai cu gaoaza, ca eu sunt dotat si daca esti stramta…te ard, futu-ti fata aia ta de haladita!

Patul era tare. Difuzor mirosea a rachiu aprig de calnau. Dupa o ora de infern, l-a lasat sa plece.

- Te astept maine seara, smecherito, dac nu vii te sparg!

Plangea. Pana acum scapase de “Botez”. IL durea tot corpul si vomita. Colegii de semestru radeau:

- Asa e la inceput, p’orma incepe sa-ti placa, curva mica, ca daca nu vezi partea frumoasa, dai da dracu 2 ani paci’lea.

S-a dus apoi cuminte, in fiecare seara. Si s-a mirat cand s-a simtit prima data gelos. Difuzor se ocupa acum de un hot de masini.Statea singur, mahnit gandindu-se la cat de porci sunt uneori barbatii!

MONOLOGUL UNEI DOAMNE IN VARSTA

Incerc sa nu rosesc, pentru ca voi aborda acum o tema oarecum tabu: cand au femeile orgasm? Cui ii pasa, ar raspunde un domn cam misogin. Nedorind sa fac o introspectie I tumultul trairilor unei biete fapturi lipsite de aparare, voi ataca, delicat si fara intentii belicoase perspectiva unei femei intre preludiu si…post ludiu.Desigur, barbatii au auzit si ei despre aceste doua concepte sanatoase, dar oare sunt ei pe deplin constienti de efectele, de atatea ori devastatoare pe care ele le a asupra noastra? Sunt multi dintre crai, care din experienta au invatat, ca noi trebuie sa fim tinute in brate, rasfatate, alintate…ca suntem in cele din urma dependente de tandrete, ca pentru noi, dragostea nu este un sport extrem, ci o stare de spirit, ca noi preferam oricand lumanarelele parfumate, performantei atletice. Altii, trec cu vederea aceste amanunte, fara importanta cum spun dansii si ne transforma ba in cal cu manere, ba in trambulina sau mai stiu eu ce alt accesoriu olimpic. Noi nu vrem sa tipam de durere, ci de placere, dar sunt atat de multi cere inca mai cred ca forta bruta imblanzeste scorpia! Un alt capitol aruncat intr-un con de umbra este postludiul, pe care multi il confunda cu tigara de dupa! Nu domnilor, nu la sta se refera! Avem nevoie de o imbratisare protectoare, de o vrba buna, ca nu cumva sa ne simtim folosite si…doar atat! Nici nu vreau sa discut aici despre acei masculi feroce care se uita la teevizor in timp ce fac…acestia nu sunt demni de interesul nostru. Avem o reala problema de comunicare intre noi si ei…Vrem sa ne lasam cucerite, dar cu rabdare, atentie si…perseverenta. Din pacate, astazi, mai mult ca oricum, barbatii vor sa comprime timpul ritualului intr-o singura propozitie: Vrei? Da! Ei bine, asta nu se poate. Nu suntem gonflabile. Ne trebuie o cina romantica, o plimbare prin parc, o seara la teatru, si asta nu ca sa le facem paguba domnilor, ci pentru a ne simti si noi actrite in marea piesa a seductiei. Ei de multe nor ne vor doar un décor oarecare…Intre preludiu si postludiu se afla toate framantarile noastre, restul e…tacere!

Acesta a fost tangoul meu cu o muza generoasa care s-a strecurat in fumul tigarii mele de foi cand ma concentram la articolul meu lunar pentru aceasta frumoasa revista. Sper in bunavointa si generozitatea voastra pentru a nu arunca cu rosii in mine!

Joaca-te...serios

“Alergam foarte grabiti catre niciunde, calcand in fuga noastra peste dragoste, vise, jocuri si miresme, dam iama in bunatatile care expira repede si plini de bani, colesterol si ruj pe gulerul de la camasa murim speriati. Ne miram apoi ca nu intelegem nimic din luminile care vin sa ne ceara socoteala…”

Un baiat caruia, cineva i-a luat valul de pe ochii.

O tema actuala: mai avem timp sa iubim ?

Un cinic ar spune, fugi bai nene de aici cu siropul vascos…pe cine mai intereseaza azi iluzia asta?

Un burtos cu par pe umeri si lant gros sub gusa ar rade stirb si ti-ar raspunde…” fratioare, pe banii mei ma simt bine numai eu, da?!”

Dar un intelept ar zambi si te-ar invata ca avem atatea vieti la dispozitie sa invatam chestiunea asta…

Eu, va marturisesc sincer, am avut un moment cand apele mele limpezi s-au tulburat si m-au aruncat intr-un vartej, pe care unul mult mai talentat decat mine l-a numit “ balciul desartaciunilor”…Sa va povestesc…

Cand barba a inceput sa creasca de la o zi la alta, iar contul si mai repede, cand vanitatea ma facea sa-mi para bine ca sunt arogant, iar ochii imi erau obisnuiti sa vada figuri ametite de aura vedetei, pe nedrept nerecunoscuta international, m-i s-a parut firesc sa vad pe cer un zeppelin pe care sa scrie ca in celebrul “Scarface”: “ the world is your’s”. Bizar, simteam in mine un gol pe care nu stiam cu ce sa-l umplu. Am incercat cu mici sau mari distractii: femei, jocuri, seductii, succese. Cand am vazut ca ramaneam la fel de nud in tabloul gri al eternelor nemultumiri am incercat ca FNI-ul sa inmultesc banii, si tot ca el am reusit…apoi vrajit de o noua aura am inceput sa ma ia de piept cu magraonii zilei si sa dau cu ei de pereti pana m-am gasit plin de sange pe jos in baie. M-a durut aproape un an. Si mai ciudat, nu m-am gandit niciodata ca dragostea m-ar putea satisface, pana intr-o zi, la mare cand stand pe nisip cu sotia mea bucurandu-ne de puzderia de stele vii care erau acolo, parca pentru noi am avut …asa, un fel de revelatie…Si am inceput, exact ca un calculator caruia i-a fost introdus un program antivirus sa depistez momentele din viata mea care nu contineau iubire. Mama, cat erau de multe: greseli mici fata de sefi, mari fata de prieteni, enorme fata de sotia mea si cateva esentiale fata de mine. Acolo pe nisipul de la Vama Veche m-am simtit dintr-o data lipsit de substanta. Mi-am amintit apoi de indemnul Sf. Augustin: “Iubeste si fa ce vrei!”, desigur si de aforismul lui Pavel: “Daca dragoste nu e, nimic nu e”. Era greu…trebuia sa refac un traseu, pe care il abandonasem de mult. Linia ferata ruginise, poteca se umpluse de buruieni, dar mai ales Lili de frustrari. E…dar am inceput sa ma simt dintr-o data liber si dupa 14 ani de convietuire am avut curajul sa-I spun ca o iubesc, si il asigur pe bunul meu prieten Mircea ca nu era nimic libidinos in asta, apoi m-am hotarat sa ma impac cu cei pe care ii dezamagisem ( aici mai lucrez inca).

Incet, viata mea s-a umplut de o lumina de care am ras in repetate randuri si care m-a imbracat putin. Azi incepe sa nu-mi mai fie jena de goliciunea mea. Ciudat, cum viata iti rezerva asa niste surprize…Neincrezatorul, pesimistul, misoginul, cinicul, ispititorul si profund nemultumitul din mine s-au luat frumusel de mana si s-au dus la o plimbare prin labirint. (sper sa se rataceasca pe undeva, pe acolo…)

Pare anacronic, daca nu desuet sa va vorbesc astazi despre dragoste, dar cum nimic nu e intamplator si toate se aseaza perfect pe tabla de sah a Marelui Regizor, probabil ca se va gasi cineva dintre cititorii acestei mici, dar vesele spovedanii caruia I se va face dor de o noapte plina de stele.

Aici se opresc degetele mele pe claviatura anticului laptop. As scrie ca va iubesc, dar ma tem sa nu devin patetic…ori cum, va asigur ca e de preferat ridicolul fericit, decat sublimul trist si constipat.

Va mai astept …pana atunci aveti curajul sa va jucati cu dragostea, daca vreti ca ea sa fie serioasa cu dumneavoastra!